Bran, Șimon (763 m)– Casa Guţanu (1459 m) -Șaua Strunga Mare (Refugiu, 1893 m)–Cab. Padina (1525 m)–Hotel Peştera (1610 m)
Traseul porneşte din Valea Şimonului, prindem la dreapta drumul larg ce urmează, în urcuş uşor, Plaiul lui Lom, iar în continuare, şi după cca. 45 min, Plaiul Pleaşa, unde se uneşte cu drumul ce vine din dreapta, dinspre comunele Moeciul de Sus şi Moeciul de Jos. După un urcuş lung, însă uşor, prin pădure, ieşim la gol în Poiana Guţanului, punct din care se deschide o privelişte de o covârşitoare măreţie asupra căldărilor Văii Gaura, Culmii Scara şi întinsului abrupt al Strungii care ia sfârşit la sud, în curmătura semicirculară a Pasului Strunga. Din Poiana Guţanului drumul continuă în urcuş direct, traversează Vâlcelul Ţapului, după care urmează de-a coasta, pe sub abruptul Muntelui Grohotişul, la poalele căruia se întind mari grohotişuri mobile. Drumul se apropie treptat de baza abruptului şi după cca. 1½ ora din Poiana Guţanului conduce prin bolovănişuri, în Şaua Strunga, unde urcuşul ia sfârşit. Şaua Strunga constituie din punct de vedere geologic una dintre cele mai interesante zone din Bucegi.
Din Şaua Strunga drumul coboară spre SE prin pajişti largi, în lungul unei ravene, apoi se îndreaptă curând către stânga, de-a coasta, pe sub stâncării de calcare albe dezagregate de eroziuni. După o oră din Şaua Strunga, drumul se abate brusc către dreapta, iese pe faţa Văii Coteanului şi continuă pe sub stâncării de conglomerate, după care se îndreaptă spre nord şi ajunge curând în spatele Cabanei Padina. De la Cabana Padina drumul continuă spre nord, în coborâş uşor, prin marginea de sus a padinei ce se întinde în lungul Văii Ialomiţa; traversăm V. Horoabei şi ieşim în Poiana Colţi, de unde, paralel cu firul Ialomitei, urmăm drumul spre nord, lăsăm în stânga poteca ce se îndreaptă în urcuş uşor către Peştera Ialomitei şi traversăm imediat firul văii (spre dreapta). În continuare, urcăm pe trepte de piatră printr-o cheiţă şi ajungem curând în dreptul aşezărilor schitului Cocora. Poteca ocoleşte incinta schitului, întâlneşte venind din dreapta drumul dinspre Sinaia prin Vârful cu Dor şi iese în Poiana Crucii , iar după cca. 30 min de la Padina ajunge la Hotel Peştera (1610 m).
|