|
Despre - Moieciu - Peştera
Peştera
Situat în partea de vest a zonei, cu o altitudine cuprinsă între 960 şi 1200 m, satul Peştera aparţine de comuna Moieciu, judeţul Braşov. Este caracterizat prin gospodării risispite pe muchii şi coaste montane. Peştera Liliecilor sau Peştera Bădichii, situată la o altitudine de 950 m, are o lungime de 370 m, din care 109 m de galerie activă şi o denivelare de 10 m. Formaţiunea îşi trage numele de la existenţa în peşteră a numeroase colonii de lilieci, iar pe lângă stalactite, stalagmite şi curgerile parietale, un alt element caracteristc îl constituie prezenţa unor stalactite subţiri de gheaţă cu aspectul unor beţişoare înfipte în podea, supranumite "Orga Rece". Peştera destul de caldă cu temperaturi între 8 - 11 C şi este uşor de vizitat datorită umidităţii moderate şi a accesului ce nu necesită echipament special.
Accesul către satul Peştera este făcut urmând D.C. 55 în direcţia Moieciul de Sus - Valea Sbârcioara - Muchia lui Corboş, sau dinspre Zărneşti prin satul Măgura. Satul Peştera este înconjurat de munţi importanţi, astfel o privelişte superbă din Peştera este asupra Munţilor Bucegi, Leaota, Piatra Craiului şi chiar Postăvarul.
Daca visaţi la o vacanţă liniştită e cea mai bună recomandare. Aici aerul este curat, ai parte de linişte şi peisaje unice, dar şi de oameni ospitalieri cu care te împrieteneşti foarte uşor. Puţini sunt cei care au auzit de acest sătuc de munte superb, de unde poţi admira Bucegii în toată splendoarea lor, poposind la baza unui alt munte - Piatra Craiului.
Despre - Moieciu - Peştera
Puţini sunt cei care au auzit de Peştera, acest sătuc de munte superb, de unde poţi admira Bucegii în toată splendoarea lor, poposind la baza unui alt munte - Piatra Craiului.
Peştera
Situat în partea de vest a zonei, cu o altitudine cuprinsă între 960 şi 1200 m, satul Peştera aparţine de comuna Moieciu, judeţul Braşov. Este caracterizat prin gospodării risispite pe muchii şi coaste montane. Peştera Liliecilor sau Peştera Bădichii, situată la o altitudine de 950 m, are o lungime de 370 m, din care 109 m de galerie activă şi o denivelare de 10 m. Formaţiunea îşi trage numele de la existenţa în peşteră a numeroase colonii de lilieci, iar pe lângă stalactite, stalagmite şi curgerile parietale, un alt element caracteristc îl constituie prezenţa unor stalactite subţiri de gheaţă cu aspectul unor beţişoare înfipte în podea, supranumite "Orga Rece". Peştera destul de caldă cu temperaturi între 8 - 11 C şi este uşor de vizitat datorită umidităţii moderate şi a accesului ce nu necesită echipament special.
Accesul către satul Peştera este făcut urmând D.C. 55 în direcţia Moieciul de Sus - Valea Sbârcioara - Muchia lui Corboş, sau dinspre Zărneşti prin satul Măgura. Satul Peştera este înconjurat de munţi importanţi, astfel o privelişte superbă din Peştera este asupra Munţilor Bucegi, Leaota, Piatra Craiului şi chiar Postăvarul.
Daca visaţi la o vacanţă liniştită e cea mai bună recomandare. Aici aerul este curat, ai parte de linişte şi peisaje unice, dar şi de oameni ospitalieri cu care te împrieteneşti foarte uşor. Puţini sunt cei care au auzit de acest sătuc de munte superb, de unde poţi admira Bucegii în toată splendoarea lor, poposind la baza unui alt munte - Piatra Craiului.
Cazări - Moieciu - Peştera
Gastronomie - Moieciu - Peştera
Atracţii - Moieciu - Peştera
Servicii - Moieciu - Peştera
Evenimente - Moieciu - Peştera
8 leipersoană |
De la1. Feb. 2015 |
|
Până lapermanent |
|
Orar (azi)9:00 - 16:00 |
|
Se termină în7678 |
|
|
|
FREE |
De la1. Feb. 2015 |
|
Până lapermanent |
|
Orar (azi)9:00 - 19:00 |
|
Se termină în18658 |
|
|
|
FREE |
De la1. Ian. 2016 |
|
Până lapermanent |
|
Orar (azi) - |
|
- - |
|
|
|
FREE |
De la2. Feb. 2016 |
|
Până lapermanent |
|
Orar (azi)10:00 - 22:00 |
|
Se termină în29638 |
|
|
|
FREE |
De la2. Feb. 2016 |
|
Până lapermanent |
|
Orar (azi)10:00 - 17:00 |
|
Se termină în11338 |
|
|
|
Programe - Moieciu - Peştera
Trasee - Moieciu - Peştera
Dificultateînalt |
lungime54.5 km |
|
durata10:00 h |
|
Alt. min743 m |
|
Alt. max1438 m |
|
|
Drumul Haiducilor
|
|